De ce trebuie să ne pese?

O întrebare pe care ar trebui să o avem în minte fiecare dintre noi. Ne pasă din ce în ce mai puțin. De semenii noștri, de ce se întâmplă în societate, de tot ce se învârte în jurul nostru. Considerăm că este normal ca lucrurile să se întâmple într-un anumit fel în jurul nostru, fără ca noi să ieșim din rutina zilnică.

 

Viața însă ne contrazice constant. Lucrurile nu se schimbă singure. De-a lungul istoriei, evenimentele majore care ne-au rămas înscrise în memorie ne-au dovedit că lucrurile se schimbă datorită dorinței și implicării celor ale căror nume am ajuns să le cunoaștem, deși sunt zeci, sute sau chiar mii de ani de când ei nu mai sunt. De la eroismul unora dintre ei și până la extraordinara creativitate a altora, toți au un singur lucru în comun. Dorința de a face ceva. De a crea, de lupta, de a inova.

 

Nu cred că există o frază mai completă decât cea exprimată de irlandezul Burke, „Pentru ca răul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu facă nimic.” Nu putem aștepta ca lucrurile să se schimbe de la sine. Nu ne permitem acest lux. Nu avem timp. Viața trece mult mai repede decât ne imaginăm. În ciuda aparențelor, pe parcursul existenței noastre, ne macină mai mult lucrurile pe care nu le-am făcut, și nu cele pe care le-am facut și le-am greșit.

 

Orice aș spune și aș scrie, nu pot să îmi scot din minte celebrul citat al lui Friedrich Gustav Emil Martin Niemöller. „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

 

Acum nu rămâne decât ca fiecare dintre noi să ne privim în oglindă și să ne întrebăm ce am făcut pentru înlăturarea lucrurilor care nu ne plac, indiferent de natura lor (de la cele ce țin de aspirațiile noastre și până la cele ce țin de modul în care, cei care, printr-un joc absurd al democrației, ajung să ne traseze destinele în viață, altfel decât ni le dorim). Dacă răspunsul la întrebarea de mai sus este nimic, atunci să fim conștienți că din acest moment ne-am pierdut, în același timp, dreptul de a visa și cel de a ne plânge.

Leave a Reply

Your email address will not be published.